Vineri seara am fost cu Furiosa la Bike44, unde Andrei și Iustin mi-au schimbat pedalele și mi-au îndreptat cornul de la ghidon, care s-a mutat puțin, după căzătura de la Ciclaton (Mulțumesc de ajutor, băieți! M-am simțit ca într-o familie revenind la voi în shop :D).
În visele mele cele mai erotice plănuiam să fac prima probă cu SPD-uri imediat ce ajung acasă. Înainte însă de a instala bicicleta pe trainer, mi-a venit proasta idee să verific cum se prind pantofii în pedale. Vă puteți imagina ce-a urmat… Am reușit să-mi clipsez pantoful stâng, dar când să-l prind și pe dreptul, m-am dezechilibrat și am căzut, cu Furiosa peste mine. Câteva secunde m-am simțit ca un gândac răsturnat pe spate, care caută zadarnic punte de sprijin. Noroc cu Bb, care m-a ridicat cu bicicletă cu tot de-am reușit să scot pantoful din pedală (acum îmi dau seama că puteam să-mi scot pantoful din picior… țin gândul pentru data viitoare ;D). Evident că n-am mai avut chef de niciun trainer, cu două vânătăi proaspete pe aripa stângă… În timp ce puneam papucii înapoi în cutie, nu am putut să nu mă gândesc – cum sclipeau, negri ca smoala – că sunt lucrul dracului…
Sâmbătă am amânat motivat proba de foc, pentru că am ieșit la o tură lejeră de MTB pe traseul Someșul Cald-Someșul Rece-Tarnița-Mărișel, în timpul căreia mi-am reamintit de ce-mi iubesc MTB-ul – atât de solid, atât de diplomat cu gropile din asfalt, cu frâne atât de la îndemână și de prompte! Adevărat, e cam încet, dar cine e perfect?!
Azi m-am trezit cu noaptea-n cap, ca de obicei, dar mi-a luat o oră și jumătate să-mi beau cafeaua și să-mi fac curaj să încalț din nou „the evil shoes”. „Nu mă dovedesc pe mine o pereche de pantofi!”, a fost argumentul care m-a făcut să mă echipez. Și vorbele frumoase pe care mi le-au spus când am primit papucii Zora Iuga – Să-i înveți trucul ăla al lui Dorothy cu „I click my heels three times, close my eyes, imagine where I wanna be and suddenly I’m there” – și Andrei Coman – După ce te obișnuiești cu ei o să îți intre în reflex și o să vrei să declipsezi și șlapii 🙂.
Antrenamentul a fost surprinzător. Nu-mi imaginam că diferența poate să fie atât de mare, de la mușchii pe care-i simți la lucru, la randamentul pe care-l ai. Apele au început să curgă pe mine încă de la a doua piesă din playlist (în mod normal asta se întâmpla pe la a patra piesă), iar când s-au făcut 30 de minute, deja repetam mantra lui Jens Voigt, „Shut up legs!”.
Nu m-au durut genunchii – ceea ce e bine, spune Bb – dar am simit că lucrează intensiv mușchii pulpei, probabil mâine voi avea febră musculară. Am rezistat totuși o oră, cu scurte pauze în care am prins și am desprins pantofii (cred că vecinii m-au binecuvântat pentru asta). Mi-am mai făcut o vânătaie la tibia piciorului drept – pe care parcă îl clipsez și declipsez mai greu – și nu am deloc sentimentul că mă voi descurca afară. Măcar am o iarnă întreagă să exersez :D.
La voi cum a fost prima oară?
Mai mult ca perfectul 
Prima data am avut SPD pe MTB. Am reusit sa cad la 30 de minute, pe loc. M-am oprit la semafor si… Asta a fost. O luna de dureri cumplite in incheietura mainii stangi, pana ce am ajuns la medic. Inca o luna de repaus si fasa si a trecut. Da, acum declipsezi si sandalele. Nu am slapi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestea ta îmi aduce aminte de momentul în care am decis să merg pe role la job (le aveam doar de câteva zile). Eram în București. Am luat metroul pana la Victoriei și acolo mi le-am pus, cu gândul să rulez prin parcul de pe Aviatorilor până la Herăstrău și pe urmă la Piața Presei, unde aveam biroul. A fost relativ ok până am ajuns la prima trecere de pietoni și mi-am dat seama că nu știu să cobor și să urc borduri. Așa că am fost nevoita să aștept să vină cineva. Era un tip. A rămas foarte surprins când l-am întrebat dacă vrea să mă treacă strada de mână 😁. Am mai folosit rolele, ocazional, până când mi-am luat bicicleta. Acum sunt pe dulap.
ApreciazăApreciază