Despre recompense târzii în grădina lui monsieur Li

În urmă cu patru ani mi-am stabilit un obiectiv ambițios: să slăbesc 10 kg. Aveam un stil de viață haotic, cu mese prea bogate și luate anapoda, fără timp de sport și de tras sufletul, cu prea mult consum psihic și emoțional pentru poziția pe care o ocupam – manager de comunicare la o fundație care se ocupă de educație.

Pentru că știam că ceea ce îmi propun este greu de obținut, m-am gândit să-mi promit o recompensă pentru momentul în care îmi voi fi îndeplinit obiectivul. Nu am stat să analizez de ce va fi greu să-l îndeplinesc (aș fi avut poate niște revelații utile) și nu m-am gândit la faptul că însăși „recompensa” mă adusese aici – când m-am lăsat de fumat, câțiva ani mai devreme, mă răsfățam în fiecare seară cu Pringles și suc de roșii pentru faptul că a mai trecut o zi fără să-mi aprind țigara :D.

Și pentru că am o legătură specială cu parfumurile, m-am oprit, pentru recompensă, la un parfum care îmi plăcea foarte mult, de la Hermes: Le jardin de monsieur Li. Era destul de scump pentru bugetul meu, dar dacă reușeam să slăbesc meritam un mic dezmăț financiar! Am început să fiu atentă la dietă și să fac mai mult sport și am slăbit, adevărat, dar o singură dată cântarul a arătat mai puțin cu 10 kg (în perioada mitingurilor anti-gvernamentale din 2017), după care a urcat din nou 4 kg și acolo s-a plafonat.

Între timp viața a năvălit peste mine. Mi-am schimbat job-ul și prioritățile, mi-am rupt o coastă la o tură de MTB, am dezvoltat o alergie, am început să fiu mai indulgentă cu mine, am primit în suflet oameni noi, m-am dedicat total oamenilor dragi care au avut nevoie de ajutorul meu. Și de-abia când nu m-am mai gândit deloc la slăbit, s-a întâmplat. Se împlinește de-acum o lună de când cântarul arată nu cu 10, ci cu 15 kg mai puțin. Și deși între timp gusturile mele s-au schimbat – nu mai era sigură dacă o să-mi placă Le jardin de monsieur Li – am comandat parfumul.

Am transformat în sărbătoare scoaterea lui din cutie: l-am luat la locul meu special de după garaje unde mi-am băut cafeaua în perioada asta de izolare. Pentru că am vrut să-l invit pe domnul Li la o conversație despre dorințe care se îndeplinesc cu întârziere. Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie – îmi doresc ceva mult de tot, dar mi se îndeplinește dorința de-abia când acel lucru nu mai pare important. Am scris „pare” pentru că m-a tras de mânecă monsieur Li: merităm să ne privim cu duioșie, înțelegere și admirație pe noi, cei din trecut. Atâta timp cât avem obiective, nici nu mai contează dacă se îndeplinesc sau nu. Pentru asta trebuie să fie recompensa: pentru curajul de a-ți propune, de a visa.

Pentru mine, curajul are acum aromă de kunquat, iasomie și mentă. Cum îți simți tu curajul?