760 de km în 5 zile și milioane de bătăi de inimă

O cană de cafea fierbinte lângă laptop și Sia cu „The Greatest” în urechi. De-abia acum sunt pregătită să scriu despre ultimele șapte zile din viața mea. Ciclaton 2016. Planul era să scriu câte ceva la finalul fiecărei zile de pedalat. Am și încercat asta. Miercuri, după ce am ajuns la Piatra Neamț, am deschis o nou filă pe blog și am scris la Titlu; „Ciclaton – Day one done!” și-am început: „Am făcut…” dar n-am știut cum să continui. De-atunci nici nu am mai scos laptopul din rucsac. Ar fi fost zadarnic. Zilele astea șapte au fost despre simțit și nu despre spus.

Acum, că lucrurile încep să se decanteze, simt tot mai puternic gustul dulce-amărui al unei experiențe irepetabile. Chiar dacă voi pedala la Ciclaton și anul viitor, nu va mai fi prima dată. Și prima mea dată a fost memorabilă pentru ciclatoniști vechi și noi, pentru că a fost cel mai lung traseu și cea mai proastă vreme. Însă contrar aparențelor, lucrurile astea pe mine m-au avantajat, pentru că surprinși de ninsoare în prima zi, tovarășii mei de drum nu au apucat să observe cât de greu mi-a fost; iar la finiș, cu toate sutele de km adunate între omoplați și în picioare nici nu și-au dat seama că am fost la un mm de a ceda, în benzinăria în care ne-am oprit să așteptăm live streaming-ul din centrul orașului. Era culmea să fi urcat atunci în mașina de însoțire…

Dar să le luăm pe rând.

PREGĂTIREA FIZICĂ

Am început să mă antrenez pentru Ciclaton cu două luni și două săptămâni înainte. Mi-am făcut abonament la sală și mi-am programat ture mai lungi pe bicicletă în fiecare weekend. Mi-am schimbat și regimul alimentar – am înlocuit pâinea cu biscuiți integrali Wasa; am inclus câte o jumătate de avocado la micul dejun; am început să-mi pun semințe de chia în iaurt și salate și să folosesc quinoa ca garnitură (în loc de cartofi sau orez); am luat suplimente proteice (Dymatize Elite cu gust de brioșe :D) după fiecare antrenament la sală și după fiecare tură pe bicicletă.

Bineînțeles că au fost zile când nu am ajuns la fitness și weekenduri când nu m-am urcat pe biță (într-un weekend am fost la Sinaia, la o primă întâlnire organizată de Ministerul Educației pe proiectul ROSE și într-un alt weekend am fost la ai mei, la țară). În plus, o săptămână întreagă din august mi-am petrecut-o la Straja (județul Hunedoara), pentru a fi alături de impacții concentrați în tabăra VIAȚA. Mi-am luat MTB-ul cu mine, dar n-am apucat să fac decât două ture, pe de o parte din cauza vremii (a plouat torențial două din șase zile), dar și din cauza gradului ridicat de ciminalitate a pantei care urcă din Lupeni la Straja (11 km de urcare de la 600 la 1.400 de m). Obiectivul meu a fost să-mi antrenez picioarele, inima și plămânii, dar și să pierd câteva kg. Am reușit să dau jos 5, până înainte de Ciclaton. De-aș fi început pregătirea măcar cu 6 luni înainte!

PREGĂTIREA TEHNICĂ

Am mai spus-o: îmi place bicicleta pentru că-mi oferă posibilitatea să trăiesc altfel călătoria. Odată cu Ciclaton am încercat s-o iubesc și pentru ea însăși. Dar nu am înțeles cum e asta posibil decât după ce am urcat prima dată în șaua unei cursiere. Atunci am cunoscut bucuria vitezei; muzica ritmată a cadenței și focul constant din picioare. Și-a început să-mi placă. Atât de mult încât mi-am cumpărat una, deși nici nu-mi trecea prin cap să fac asta înainte de Ciclaton.

dsc_03411

Mulțumesc Andrei Coman și Bike44 pentru întâlnirea memorabilă cu Furiosa. Înainte petrecusem trei weekenduri pe o cursieră de test identică, dar mărimea M. Cu Furiosa, care este mărimea mea (S), am făcut vreo 400 de km în două weekend-uri înainte de a porni spre Ciclaton. Visam că o să-mi pun și SPD-uri până în octombrie, dar pur și simplu nu am mai avut timp, iar Ciclaton nu era cel mai indicat moment să încep. Oricum am pornit spre cursa vieții mele fără să pedalez cu prea multă încredere pe dropuri și fără să-mi găsesc poziția potrivită astfel încât să nu par „căzută” pe șa, cam întinsă spre ghidon. În ultima zi înainte de plecare mi-am completat echipamentul cu încălzitoare de picioare (pe care le-am luat prea mari) și protecții pentru pantofi (care mi-erau bune, dar purtate peste pantof normal m-au cam jenat în partea din față, la baza gambei).

ZIUA 0 (Cluj-Miercurea Ciuc)

Am pornit spre Miercurea Ciuc marți și l-am luat și pe Cristi Man din Reghin. „Numai bine să am un bărbat cu mine pe drum. O să mă ajute să-mi dau jos bicicleta la destinație”, m-am gândit. A fost însă cam invers – Cristi e puțin mai înalt decât mine, dar are probabil jumătate din greutatea mea. E raw vegan și pe drum mi-a povestit ce și cum. M-am gândit că altfel ar fi stat lucrurile și cu mine, dacă aș fi mâncat doar fructe, legume, nuci și semințe în ultimele săptămâni. Dar sunt prea pofticioasă pentru un asemenea stil de viață… Chiar și așa exagerat de slăbănog, Cristi s-a descurcat de minune la Ciclaton. L-a supărat și pe el un genunchi și spatele, dar cu ajutorul terapeuților de la Active Life a trecut cu bine peste toate (am schimbat impresii pe drumul de întoarcere). Revenind însă la ziua de 4 octombrie – m-a îngrijorat puțin ploaia și cerul care nu dădea semne că se va însenina. La Miercurea m-am cazat la o pensiune drăguță, Harom Szekely Fogado, unde mi s-a permis să-mi duc bicicleta în cameră :).

După ora 20.00 au ajuns și organizatorii, așa că i-am cunoscut în sfârșit pe Irina Calomir și pe Marcian Enache-Poti (care au avut ideea Ciclaton). Mi-am luat kitul și m-am dus la o întâlnire relaxată, convocată pe grupul de facebook al cicliștilor de anduranță. Am ajuns pe spartul târgului, dar am apucat să fac cunoștință cu Zora, cu care urma să mă cazez  la primul popas de pe traseu. Odată întoarsă la pensiune am avut timp să-mi probez echipamentul și să-mi fac bagajul. Peste noapte m-am trezit de câteva ori. Emoțiile.

ZIUA 1 (Miercurea Ciuc – Cheile Bicazului – Piatra Neamț, peste 140 de km)

A început bine, pentru că la micul dejun m-a abordat singura persoană care mai lua masa la pensiune. „Participați la tot turul sau la un segment?”. Era Dragoș Ion, ciclist de anduranță și el. Și pentru că mergea la locul startului cu mașina, a luat și bagajele mele, așa că am mers pe bicicletă până în Piața Libertății din Miercurea Ciuc. După acest moment lucrurile au început să se precipite. M-am bucurat să-l văd la start pe Eduard Novak, pe care l-am cunoscut înainte să ia aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, la prima ceremonie de prezentare a echipei naționale paralimpice. Urma să ne însoțească, împreună cu un ciclist din echipa lui, pe o porțiune de traseu. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc bine că s-a și dat startul și am realizat că am probleme serioase să mă țin de pluton – îmi era frică să stau prea aproape de ciclistul din față, iar dacă mă îndepărtam puțin, pierdeam contactul. Noroc cu Mircea Crisbășanu, care și-a asumat rolul de închizător de pluton și a stat să se asigure că nu rămâne nimeni în urmă. La prima pauză am aflat că sus, la Lacul Roșu, ninge. Restul drumul s-a derulat ca prin vis. Am pedalat singură prin ninsoare. Erau cicliști și în spatele meu, dar eu mi-am păstrat ritmul. Evident că m-am întrebat de mai multe ori cine naiba m-a pus să fac chestia asta, dar într-un final am intrat într-o cadență care mi-a ordonat și respirația și gândurile, făcând ca efortul să devină suportabil.

Până am ajuns la Lacul Roșu aveam deja oceane în papuci, în ciuda protecțiilor antivânt și antiploaie. După 10 minute în care am tremurat incontrolabil, am decis să mă descalț, să-mi storc șosetele. Bine am făcut, pentru că altfel nu reușeam să mă încălzesc. Mi-am învelit picioarele în folie (m-a ajutat Constantin, alias Aurel, alias mâini de aur, de la Activ Life, care s-a dovedit a fi chiar terapeutul meu de tur), mi-am pus din nou șosetele stoarse și pantofii uzi și încet-încet mi-am revenit, după o ciorbă caldă. A urmat o coborâre ucigătoare, cu frânele trase, din cauza drumului prost, pe șosea umedă. Când am ajuns jos nu știam dacă mai am degete la mâini și saboți la frâne. M-am mai dezmorțit în Cheile Bicazului, dar locul merită o vizită pe îndelete, pentru că din pluton nu vezi mare lucru, preocupat de roata din față…Nu mai îmi amintesc nimic din restul drumului, știu doar că la un moment dat ne-am oprit să luăm cu noi ceva oficialitate care a vrut să ne însoțească pe bicicletă până la finișul din Piatra Neamț. Îmi amintesc, în schimb, foarte bine, sosirea. Trebuia să ajungem în vârful unui deal și, în timp ce încercam, cu ultimele puteri, să pedalăm în picioare ca să învingem panta, am auzit acordurile uneia din piesele mele preferate – We are the champions. Sus, pe platou, ne așteptau copiii ăștia:

dsc_03781

A fost magic. La hotel, Lidia, colega mea, a făcut o vrajă și a trimis tuturor cicliștilor care pedalau pentru IMPACT câte un energizant rapid – o sticlă de cola și un snikers. Am dormit neîntoarsă.

ZIUA 2 (Piatra Neamț – Mănăstirea Voroneț – Suceava, 160 de km)

A doua zi de Ciclaton a venit ca o binecuvântare: soare, voie bună în pluton, mai multă încredere să mă apropii de bicicleta din față. Poate a ajutat și peisajul fermecat pe care l-am văzut pe geam dimineața, când am deschis ochii:

dsc_03821
Piatra Neamț

Prima oprire a fost la Humulești, la casa lui Ion Creangă, unde am stat și am râs la soare și a doua la Mănăstirea Voroneț, unde ne-am distrat unii de fustele altora.

La finiș, în Suceava, mi-au dat lacrimile când am văzut-o pe sora Lidiei, Alexandra. A adus un coș plin cu fructe pentru toți cicliștii, din partea impacților! Noroc că era seară și nu s-a văzut cum m-am înmuiat toată. Înainte de sosire mi-am aranjat, cu pile de la Memo, aka Sebastian Vrînceanu, de la Radio Guerrilla, un spălat de echipament la unul din prietenii lui. Și dacă tot a venit omul să ia hainele murdare, a adus și ceva pălincă și vișinată pentru niște cicliști înfrigurați ca noi. Curățenie pentru trup și pentru suflet! El e „vinovatul”:

dsc_04551

A fost prima seară în care s-a cântat. Ne-am adunat cu toții în sala în care au fost depozitate bicicletele și băieții au început serenada. Atunci m-am gândit că ai nevoie să știi despre un om doar două lucruri, ca să ți-l faci prieten. În cazul nostru, acele două lucruri sunt dragostea de bicicletă și dorința de a face bine. Restul lucrurilor pe care ni le-am descoperit în comun a fost bonus.

ZIUA 3 (Suceava – Botoșani – Iași, aproape 160 de km)

În prima parte a traseului am admirat Moldova mângâiată de razele soarelui și m-am tot întrebat de ce nu am mai fost până acum pe meleagurile astea… Gândul mi-o lua mereu înainte către finiș, pentru că știam că ne vor întâmpina impacții – avem multe cluburi la Iași – și-mi era teamă să nu plâng de-a binelea când dau ochii cu ei. Sunt niște copii minunați, de la care îmi iau întotdeauna energie și speranță. Mereu mă uimesc cu imaginația pe care-o au, cu inocența, cu dorința de face lucrurile să meargă. Ceea ce s-a întâmplat și la Iași – au venit cu pancarte, cu un câine căruia i-au făcut papion albastru, de IMPACT, cu flori și chiar cu un tort pe care rula o bicicletă. A venit și unul dintre donatorii mei, Constantin Ciobanu, să facă poze. M-am ținut tare și n-am plâns. Ne-am bucurat, în schimb, unii de alții, iar la plecare Ovidiu Stâneci, cel mai harnic dintre cicliști la adunat bani (după Marcian :D), a plecat cu una dintre pancartele făcute de impacți.

ZIUA 4 (Iași – Bacău, 129 km)

Ziua asta a fost foarte specială pentru mine. Pentru că seara primisem un sms de la Irina în care ne spunea că se anunță ploi torențiale și că va fi destul de periculos de pedalat. Vroia să știe cine preferă să meargă cu mașina de asistență. Fără să stau prea mult pe gânduri, am răspuns că prefer să nu pedalez – nu mai pedalasem pe cursieră pe ploaie și nu vroiam să încurc pe nimeni. Imediat după ce am trimis mesajul am văzut însă privirea îndoită a Petrei (una dintre cele 5 ciclatoniste, alături de Gabriela, Simona, Zora și de mine). Se vedea că nu vrea să renunțe. Asta m-a pus pe gânduri. Am vorbit și cu Bb la telefon și i-am spus că a doua zi nu pedalez din cauza ploii. M-a aprobat, dar în vocea lui am simțit dezamăgire. Am tot studiat prognoza, am văzut că ploile se vor opri pe la prânz… mă tot gândeam la Petra… încercam să-mi imaginez că sunt în săptămâna de după Ciclaton și le povestesc prietenilor despre toată aventura asta și le zic „Și în ziua 4 nu am pedalat, pentru că a plouat…”. Ceva nu sună bine deloc. Dimineața când m-am trezit, în loc de ploaie torențială aveam ploaia mocănescă, de parcă am fi fost în Apuseni. La micul dejun mi-am intersectat privirea cu a Petrei și am decis într-o fracțiune de secundă că pedalăm. Așa că am pornit la drum. M-am ținut destul de bine de pluton, pedalam de zor când, la un moment dat, la o cale ferată pe care am intrat perpendicular cu șinele, am nimerit între două dintre păturile de cauciuc așezate între linii și m-am trezit pe jos, în zdrăngănit de cadru de carbon, cu un alt ciclist peste mine. Vă amintiți de faza legendară de pe Mount Ventoux, cu Riche Porte ciocnindu-se de o cameră de filmat?

Așa l-am văzut și eu pe Stelian Tufaru apropiindu-se de mine. Noroc că nici eu, nici el nu aveam viteză. Am simțit sânge în gură, dar Stelian mi-a verificat dinții și erau toți. M-a urcat pe biță și-am pornit. Simțeam cu buza de sus se face din ce în ce mai mare, așa că de-abia am așteptat să ajungem la finalul turei, să văd care-i treaba. Simona a rămas cu mine și am pedalat în ritmul nostru tot restul drumului, bucurându-ne și de peisaj.

ZIUA 5 (Bacău – Miercurea Ciuc, 150 de km)

A fost cea mai grea zi ever. Și asta nu neapărat din cauza urcării care ne aștepta înainte de Miercurea Ciuc, ci din cauza drumului – din plăci de beton și petice de asfalt. Genunchii mă avertizau la fiecare zdruncinătură că mă lasă. Creierul nu mai era în stare să se concentreze la nimic. Îi invidiam pe toți cei care optaseră pentru mașina de asistență. Kilometri se scurgeau mai greu ca niciodată pe ecranul Garmin-ului. Mai bătea și vântul, pe deasupra. Am renunțat la pauza de hidratare de dinainte de urcare și am luat-o cătinel la drum, cu Simona. Plutonul ne-a depășit la baza cățărării, dar măcar starea drumului s-a îmbunătățit. Și-a început și creierul meu să-și repornească rotițele. Și cum se învârteau ele, odată cu pedalele, am început să mă întreb ce-i face pe oamenii ăștia să vină la Ciclaton; să se trezească în fiecare zi cu noaptea în cap; să fie gata să pornească la drum la primul semn de „Gașcă, în 5 minute plecăm!”; să pedaleze prin vânt și prin ninsoare; să ceară bani de la prieteni… Când am ajuns în vârf am realizat: vin să-și pipăie sufletul, să se convingă că există. Cam ca atunci când îți amorțește o mână în somn și te apuci s-o scuturi. Vin pentru că aici descoperă nu doar că sufletul lor e unde trebuie, ci că și sufletele altor oameni sunt la locul lor. Așa că ne vom revedea la Ciclaton 2017!

dsc_05201
Garoafa asta a ajuns de la Roman până la Cluj, via Bacău și Miercurea Ciuc. Am primit-o de la impacții din Roman, care s-au descurcat să ne găsească la restaurantul unde am făcut pauză de masă. Mulțumesc! Le mulțumesc și impacților de la Tușnad, care ne-au așteptat în frig la finișul de la Miercurea Ciuc, ca să ne încălzească cu zâmbetele în îmbrățișarea lor!

PS. În fiecare zi am avut câte un înger păzitor care s-a asigurat că-s bine. Mulțumesc Florin Munteanu, Dan Mazilu, Memo Sebastian Vrânceanu și Simona Iuliana Grigore pentru ajutor. Mulțumesc Zora Iuga pentru zâmbet, mulțumesc Petra Necula pentru inspirație și mulțumesc Andrei Stanciu pentru sfaturi.

Irina Calomir și Marcian Enache-Poti – RESPECT!

 

5 gânduri despre „760 de km în 5 zile și milioane de bătăi de inimă

  1. Felicitari, draga mea! A fost un act de mare curaj ceea ce ai facut in acest tur. E cu atat mai laudabil pentru ca a fost un mare efort. Iar fraza cu pipaitul sufletului e memorabila 🙂 Te imbratisez cu drag!

    Apreciază

  2. Ti-am spus inca de la inceput ca abia astept sa citesc ce vei scrie despre aceasta experienta.:) Ai scris foarte frumos, …am reactivat acele zile. Poate nu am avut atata timp incat sa ne cunoastem foarte bine insa te-am simtit un om cu un suflet extraordinar, un suflet clad si prietenos. Ma bucur tare mult ca ne-am cunoscut. Poate candva, cand o sa ajung pe la Clujul vostru cel fain ne vom revedea. Iti doresc mult succes in tot ceea ce faci. Cu drag

    Apreciază

Lasă un răspuns la Iulia Savin Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s