Pe Horia Trifu l-am cunoscut la NCN, pe vremea când mă ocupam de Mesagerul. Mai apoi am fost colegi la Transilvania LIVE, era regizor de emisie, însă n-am apucat să lucrăm prea mult împreună pentru că, la un moment dat, a plecat la Sebeș. Colegii se întrebau „oare ce l-a apucat?”, dar eu l-am înțeles perfect, pentru că făcusem oarecum la fel – după 5 ani petrecuți în București între 2005 și 2010, m-a tras ața înapoi acasă. Și nu regret nici o secundă. „Am locuit la Cluj 10 ani, dar am lăsat blocul din Apahida și m-am mutat la Sebeș, ca să îmi cresc copiii în casa părintească… Le-am construit în gradină trei filigorii de lemn, tobogane, suprafețe mari de joaca. Cred că se simt bine. Eu cu soția asta simțim. Fetița a împlinit 5 iar băiatul va face 3”, povestește Horia.
De ce vă povestesc toate lucrurile astea despre el? Pentru că întotdeauna mă bucur când mai aflu de câte un prieten care-a trecut to the round side of the force – între 23 și 25 septembrie a organizat prime ediție a „Șureanu Bike Fest”, „combinația perfectă între munte, aventură și oameni care împărtășesc aceeași pasiune: pedalatul!”. Sper că fiu acolo la ediția a II-a! Până atunci, i-am trimis lui Horia câteva întrebări despre toată această aventură. Citiți și voi ce-a ieșit:
- De cât timp biciclești?
Biciclesc de când eram copil, ca toți copii care au crescut în „provincie”. În ultimul an însă am văzut tot mai mulți prieteni practicând tot mai serios acest sport îmbinat cu relaxarea, așa că am decis să îmi achiziționez și eu o biță…un MTB second hand, care și așa a fost destul de scump. Am început cu trasee de 20 km, apoi 30, ajungând la 65. Apoi au urmat cățărările. Prima nu prea mare, ultima, aproape jumăte din Transalpina 🙂
- Cât e de numeroasă comunitate de cicliști de la Sebeș/Alba?
În zona Sebeș-Alba există o comunitate în continuă creștere, avem și profesioniști care pedalează lejer 100 km/zi, 3 zile pe săptămână, dar avem și începători și bikeri medii, așa cum sunt eu, care așteaptă weekendul pentru a evada. Cea mai mare comunitatea e în Alba, clubul Bicherul – a organizat în această toamnă Mamut Race, cu sloganul „Pedalează în cealaltă capitală”.
- Cum ți-a venit ideea organizării ”Șureanu Bike Fest”? Cum s-au pus lucrurile în mișcare?
Observând că acest fenomen e într-o continuă creștere, m-am gândit să pun de un concurs într-o zonă dragă mie, Munții Șureanu. Știam că cei de la județ (CJ și CL Alba) organizaseră acum 2 ani o astfel de competiție, pe ceva programe de promovare a județului… nu stiu sigur dacă fonduri europene sau nu… Și mi-am zis… cât de greu poate fi?! Hai să încerc.
- Câți oameni sunt implicați în toată povestea asta și cum ați lucrat pentru prima ediție?
Mi-am format o echipă de 3 oameni (un coleg de la job care are cabană în Luncile Prigoanei, locul de start/finiș al concursului, și un vecin de-al lui, tot așa, cu cabană în Luncile Prigoanei, dar care locuiește acolo). În 12 august le-am prezentat colegiilor ideea și le-am zis că o să fie mult de lucru, dar dacă o să reușim, practic vom atrage turiștii în zonă in extrasezon. La ei e plin de turiști iarna când este zăpadă și vara când e cald. Toamna mai puțini. Am creat un „to do list” care avea la început 30 pucte și am început să trimitem cereri. Menționez că eu am o Asociație numită Centrul de Educație Ecologică Muhlbach Sebeș, iar din cei 2% strânși din anul precedent se adunase suma de 2.000 ron. Credeam că o să fie suficient :). Credeam…. În 16 august am dat drumul primelor 2 cereri, către Romsilva, pentru a ne putea desfășura traseul pe drumurile forestiere și către Primăria Șugag, pentru a primii scena din Luncile Prigoanei și Stâna Europeană pentru a caza voluntarii. Două săptămâni mai târziu curățam traseul prin pădure și umblam după sponsori. Nu aveam încă aprobarea de la Romsilva. Undeva aproape de 1 septembrie a venit și aprobarea. Eram foarte aproape de a renunța la acest concurs. După ce am primit aprobarea de la Primărie și de la Romsilva, am început să promovez pagina de facebook a evenimentului, să umblu serios după sponsori, să lucram din greu la marcarea traseului, la printat bannere…lista de to do a devenit mult mai mare…50-60 puncte. Când am făcut afișul a fost un alt moment important… aveam 6 sponsori și după calculele mele bugetul ajungea la limită. Atunci am hotărât să pun taxa de participare 20 ron și să le ofer concurenților un balmoș gratis. E acea mâncare de la stână, tradițională, din făină de mămăligă, lapte, unt, caș și multă dragoste. Totul a decurs normal până înainte cu o săptămână, când am realizat că mai sunt foarte multe de făcut și timp puțin. Am urcat de miercuri la munte, proba principala fiind vineri…. am lucrat 12 ore/zi pentru a termina de marcat și curățat traseul, 22,2 km, cu 4 urcări grele și 3 coborâri, ultima prin pădure. Ca să fie „cu detoate :)” miercuri seara a nins…și mulți s-au speriat când au văzut pe rețelele de socializare și la tv că în zonă potecile sunt albe. În cele 2 zile de marcaj am umblat în pantaloni scurți, astfel încât orice postare pe facebook să dea de înțeles că vremea e ok și ninsoarea a fost ceva trecător. Vineri seara au ajuns și voluntarii, prietenii mei din Sebeș, 5 familii tinere cu care ieșim frecvent. Fiecare știa +- ce are de făcut. Am creat niște puncte de informare și hidratare. Fiecare 2 voluntari trebuiau să acopere un astfel de punct și să facă poze concurenților. Vineri seara târziu, spre 11 pm a ajuns și salvamontul cu jandarmeria, de atunci stresul a scăzut considerabil. Eu aveam plătită o ambulanță privată să fie la fața locului, dar nu știam dacă voi beneficia și de sprijinul salvamontului și jandarmeriei….cărora le scrisesem cu vreo 2-3 săptămâni înainte. După ce a ajuns Salvamontul, le-am prezentat layoutul, ne-au felicitat pentru organizare, ne-au dat stații (de-alea profi) astfel încât să comunicăm foarte ușor cu toate punctele de pe traseu. Tot vineri noaptea, pe la 11:30-12 a ajuns și dj-ul. L-am rugat să monteze luminile… scena arăta excelent cu toate banerele și luminile instalate. Pe lânga Radu, sprijinul meu din Luncile Prigoanei, și Ștefan, colegul și prietenul meu, am beneficiat și de sprijinul Flaviei, Președinta Asociației Turistice Munții Șureanu căreia îi mulțumesc și pentru sponsorizare și pentru promovare și ajutor în ziua evenimentului. Eu le-am spus de la inceput că o să ne certăm… lucru care s-a și întâmplat de câteva ori. Dar per total, pentru prima ediție, nu ne putem reproșa nimic. Nici alții nu au găsit ninic de reproșat.
- Câți oameni au participat? Cum au apreciat traseul?
Se face dimineață, sâmbătă, 24 sept… încet-încet apare concurent după concurent, toți foarte profi îmbrăcați și echipați. Crește inima în mine. La 11 vreau să dau startul, așa că Radu pleacă pe traseu împreună cu Salvamontul și Jandarmeria pentru a ocupa pozițiile stabilite… Lumea se tot înscrie… înainte cu doi ani, când a fost organizat de CJ și CL Alba, evenimentul a numărat 18 participanți. Mizam pe mai mult… era un fel de target… însă vremea de miercuri mă speria… Arunc o privire pe listele de înscrieri, de care se ocupau „doamnele nostre” și văd 28… era 11 fără 10….trebuia să încep ședința tehnică. Încep, le explic traseul, le amintesc de regulament, de declarația pe proprie răspundere… mai fac o probă de stație cu punctele de control… și hop se face 10.58. Când să dau startul, mai apare o mașină…. îi înregistrez repede pe participanți , le dau număr și îi așez la start… e 11 fix și începe prima ediție a Șureanu Bike Fest… muzică bună, tare, soare, lume faină și START. 34 concurenți pleacă în goană pe traseu. Se face liniște, rog pe dj să reduca volumul… le-am dat drumul …sper să fie ok… Apoi aud pe stații: „primii 3 concurenți au trecut de punctul 1”. Seara am făcut traseul pe ATV în 55 de minute. Mă gândeam că pentru bicicliști o să dureze minim o oră jumate. Se aude iarăși stația….primi 3 concurenți au trecut de punctul 2, 3, apoi 4, 5… deja îi așteptam la sosire… Pregătim diplomele și medaliile… Primii 2 ajung după 1h03″. Mi se pare incredibil. Apoi, la 1h și 6 min ajunge și al 3-lea….pe pan! A parcurs ultimii 3 km pe pană, fiind depășit de ceilalți doi pe această parte a traseului!!! Apoi curg, unul după altul, toți concurenții… Sorin, care înainte cu o zi împlinise 50 ani, ajunge primul la categoria 35+. Bravo lui! Ajung și fetele. După 2 ore jumate, toată lumea e jos. Începem să servim concurenții cu fructe și balmoș. La 13.30 dam startul în proba pentru copii. Kinderi între 2 și 9 ani se pun la linia de start. Toți câștigă aur (noroc că am pregătit mai multe medalii). Începe premierea… la 14 urcăm copii pe scenă, apoi fetele, apoi 35+, apoi sub 35 – categoria principală. Toată lumea aplaudă…felicităm câștigătorii și primim felicitări din partea lor. Se lasă iar liniștea peste punctul central al evenimentului. Seara ne adunăm iar, facem foc de tabără, bem vin fiert și mâncăm cârnăciori pe grătar…și dansăm…până în noapte. Duminică proba de sprint coborâre, 5 km, doar 6 participanți se înscriu, 3 din ziua precedentă și 3 noi. Proba durează doar 9 minute, startul se dă la interval de 1 min. La 11 30 e gata totul… ne felicităm pentru organizare și ne apucăm de adunat deșeuri și de făcut curat.
- Există posibilități de cazare în zonă?
Zona Luncile Prigoanei – Poarta Raiului are un potențial imens. Pârtiile de schi situate la 5 km dar și lacul de acumulare Oașa, Transalpina, sunt ca un magnet pentru turiști. În Luncile Prigoanei există mai multe unități de cazare de la 1 margaretă, până la 4 margarete, printre care Hanul Lui Marin, Cabana Gențiana, Cabana Nuța, Vila Viki, Cabana Ama, toate au pagină de facebook, pentru cine e curios. În Poarta Raiului există doar unități hoteliere cu mai multe camere. Primul și cel mai frumos hotel de aici, Hotel Sf Petru te așteaptă cu piscină și spa, iarna după schi sau vara, după o tură hardcore pe biță. Și la Pensiunea Șureanu Poarta Raiului se poate sta – nota de 9,5 pe booking spune tot.
- Care sunt planurile pentru viitor?
Planurile noastre de viitor sunt organizarea unei ediții de șes, în primăvară, în zona Alba-Sebeș iar în august ediția a 2-a a Șureanu BikeFest.
- Care crezi că sunt principalele piedici în promovarea ciclismului ca sport de masă în România?
Cred că cea mai mare piedică e lipsa infrastructurii… în oraș lipsesc pistele de bicicletă, între orașe și sate lipsesc pistele marcate și cu indicatoare, exact ca în Germania sau alte țări europene. La munte, frica de a te pierde, lipsa unităților care să închirieze biciclete, lipsa suporților de bicicleta pentru a-ți duce bița până sus…. și lipsa de ajutor din partea hotelurilor… gen „arrived by bike, 10% off”, eu așa o văd. Vreau să accesez fonduri anul viitor și să marchez cel putin 20 km în zona Șureanu, cu ajutorul asociației pe care o dețin, astfel încât să devină prima zona cu o densitate mare de trasee din țara.
- De ce ar fi bine ca fiecare om să urce măcar o dată pe bicicletă?
Pentru cei care încă nu au pedalat, le sugerez să încerce. Încet, distanțe scurte și apoi tot mai dificil. Pentru mine, a-ți învinge frica de a umbla prin pădure pe bicicletă, de a coborî tare un traseu de downhill sau de a urca o pantă imposibilă a fost ca un test psihologic, pe care l-am trecut cu bucurie .
Mai mult ca perfectul 