Oameni faini pe două roti

Am rămas datoare cu o poveste – i-am promis Lidiei, colega mea de la Noi Orizonturi, că o scriu, pentru că merită. Este despre cum am făcut rost de cursieră pentru Ciclaton – o condiție obligatorie pentru participarea la eveniment. De ce? Pentru că la prima ediție, acum doi ani, au acceptat și MTB-uri, dar pe șosea acestea rămâneau constant în urmă, încetinind plutonul.

Pentru că stăm la bloc și deja aveam trei biciclete în casă (Lexi a mea – un MTB de la Cannondale și Canyon-urile lui Bb – un MTB și un hibrid), nici nu mi-a trecut prin gând să-mi cumpăr una. Oricum consideram că Lexi este absolut de ajuns pentru mine, pentru că obișnuiam să gust mai mult experiența călătoriei, decât pe cea a pedalatului în sine. Așa s-a născut ideea de a apela la unul dintre magazinele de bițe din Cluj. Prima dată am mers la Pure Motion (mulțumită vorbei bune puse de Adi, mecanicul preferat al lui Lexi :D), unde l-am cunoscut pe Balint Pazsi. Nu mi-a fost deloc greu să-l conving să mă ajute: „Îmi plac cauzele care presupun mersul pe bicicletă. Iar dacă e vorba despre educație, cu atât mai mult”, a spus el. Însă în acel moment nu putea să-mi ofere decât tot un MTB, adaptat, cu roți de șosea. Recomandările de la Ciclaton erau însă clare – Road Bike or no bike. (Bb mi-a explicat care sunt principalele diferențe: la Road Bike totul e mai ușor – cadrul, roțile, inclusiv furca, fixă, nu cu suspensii, ca la MTB – ca să te ajute la viteză).

Așa că m-am văzut nevoită să refuz oferta făcută din toată inima și să găsesc altă variantă. Am apelat la Bike44, unde intrasem o singură dată. Am văzut că vând biciclete Wilier, dar nu știam nimic despre brand și nu cunoșteam pe nimeni acolo. Știam doar că pe proprietar îl cheamă Andrei Coman. Am luat un număr de telefon de pe net, am cerut cu Andrei, iar la telefon era chiar el :D. Ne-am stabilit o întâlnire pentru aceeași după-amiază. După 10 minute, în care i-am spus povestea și i-am arătat traseul de la Ciclaton, s-a ridicat, s-a îndreptat către un stand și l-a scos de-acolo pe Wil. S-a întâmplat într-o marți sau miercuri, iar sâmbătă m-a invitat să mă „pună” pe bicicletă. A făcut reglajele cum mâna lui, ajutat de Iustin și de Radu, iar după plimbarea de probă m-a întrebat dacă nu vreau să-l iau acasă, pentru o tură mai lungă, de duminică.

Cine este Andrei Coman? Mi-a făcut plăcere să-i aflu povestea, pentru că e despre pasiune, despre să-ți urmez visul și despre împlinire.

Povestea începe într-un garaj din Baia Mare, pe care Nea Mihai l-a transformat în atelier. Acolo îi plăcea lui Andrei să-și petreacă timpul, urmărindu-l pe Nea Mihai cum meșterește la câte-o bicicletă. Îi punea tot timpul întrebări și-l interesa fiecare sculă și fiecare piuliță – „la ce-i bună”. În liceu a fost nedezlipit de bicicletă – un MTB chinezesc de fier (la propriu); mergea zilnic cu ea la școală. De fapt, mergea cu ea oriunde avea de mers. „După ce mi-am luat carnetul, am uitat că am bicicletă”.

În 2003, s-a mutat cu job-ul la Cluj – a lucrat vreo șase ani în farma, la SensiBlu. Însă medicamentul de care avea el nevoie nu se găsea în nicio farmacie; era pierdut printre amintirile din liceu. „În 2007 m-am reapucat de bicicletă. Luasem în greutate și trebuia să fac ceva. Eram și stresat, pentru că mă pregăteam să-mi deschid propria farmacie (și-a cumpărat licență și a deschis-o în 2008 – n.a.). Mi-am cumpărat un MTB pentru că vroiam să văd dacă mai există pasiunea. M-a prins așa de tare încât m-am apucat și de concursuri!”. A început să iasă în ture, iar cercul său de prieteni s-a lărgit. L-a cunoscut pe Levi Kertesz în 2009, iar în 2010 au lansat împreună Clujul Pedalează.

În august 2010 și-a cumpărat Road Bike. „Am studiat să văd geometrie, am făcut măsurători să văd ce mi se potrivește – să nimeresc mărimea cadrului. Nu avea nici un prieten cu Road Bike, pur și simplu mi s-a pus pata. Mă uitam deja la tururi și îi vedeam pe rideri în Italia – sunt înnebunit după Italia – cât de elegant arată pe cursiere. Când în vezi în grupuri de câte 40, trecând ca vântul pe lângă tine…. În Dolomiți am văzut și două bunicuțe, de 60+, îmbrăcate la fel – pedalau. Îți era mai mare dragul să le vezi cât de fericite erau! Și elegante!”.

Între timp a identificat o problemă care recidiva și se manifesta și în rândul prietenilor pe două roți – greutatea de a face rost de piesele de care aveai nevoie și pe care le doreai. „Am început să studiez problema și, după doi ani de gândire, am decis să-mi deschid propriul magazin. Dacă ar fi fost să mă iau după calculele de pe hârtie, nu ar fi meritat să mă apuc, dar am zis că dacă pui suflet nu are cum să nu iasă. De asta ai nevoie, de suflet și de răbdare”, spune Andrei, care estimează că-și va recupera investiția inițială în Bike44 în aproximativ 6 ani.

Primul lucru pe care l-a făcut, înainte de a deschide, a fost să se asigure că are cel mai bun mecanic. „Cam asta era ideea – să facem o chestie bazată pe service, dotată la standarde. Unele service-uri nu aveau scule pentru noile generații de biciclete. Eu vroiam  să aduc în service cele mai bune scule de biking din State”, spune Andrei. Omul pe care-l viza pentru asta era Voicu Penciulescu. De ce el? „Fusesem la mai mulți mecanici, dar în ultima vreme el se ocupa de bicicleta mea. Mi-a plăcut de el pentru că era mai meticulos inclusiv decât mine. Iar asta spune multe”. Lui Voicu i s-au adăugat alți super-pasionați de bicicletă – Iustin, care tocmai a câștigat locul doi la „King of Transfăgărășan” și Radu, care pedalează pentru Clubul Sportiv Voința și face naveta din Aghireș – de cele mai multe ori cu bicicleta, pentru a face ce-i place :).

Cum a ajuns la Wilier, un brand care anul acesta tocmai a împlinit 110 ani? „Mi s-au părut cei mai deschiși și au o politică faină. Mulți producători îți impun targete, volume. Noi nu impunem chestii – lăsăm pe fiecare să-și gândească businessul cum vrea, mi-au spus ei. Îmi plăcea și brandul”, explică Andrei. În vară a  fost invitat la o întâlnire a proprietarilor brandului cu dealerii și aceștia i-au spus că sunt mulțumiți cu ce face aici. E mulțumit și Andrei și nu trebuie să mergi până în Dolomiți pentru a realiza asta. Trebuie doar să intri la Bike44, iar primul lucru pe care-l vei vedea este fața lui zâmbitoare. Este fericit, pentru că și-a găsit medicamentul. „Trebuie să înveți să-ți dai shutdown. Măcar o zi să te rupi și să faci ce-ți place. Dacă n-o faci, o face organismul. Îți dă câteva indicii, câteva semnale. Fiecare trebuie să-și organizeze pauza – eu, când sunt pe bicicletă uit de toate și îmi încarc bateriile”.

Ar mai fi de spus un singur lucru: nea Mihai, care nu mai este printre noi, ar fi tare încântat să petreacă măcar o zi în „garajul” fostului său ucenic.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s